de umblat

Toate drumurile duc in Port… la Bacaro Port

Toate drumurile mele la mare incep din Portul Tomis, in orice directie as merge, ca e Vama sau Mamaia, prima data ma opresc la Bacaro ca sa beau un cappuccino si apoi imi pot continua drumul linistita. Uneori ma mai ratacesc si nu ma uit bine cand pun locatia pe Waze si am ajuns chiar si in portul naval, tare simpatica a fost experienta aia.

Locul asta are magia lui, nici nu mai tin minte bine cand l-am descoperit si cum… cred ca acum vreo 2 ani si ceva, cel mai probabil pe Instagram, sa nu va puna Sfantu’ sa ii cautati ca nu mai aveti trai pana nu plecati. Asa am fost si eu pana am mers prima data si apoi abia asteptam urmatoarea ocazie. Portul isi are farmecul sau in sine, barcutele, apa, soarele, marea, linistea aceea completata cu un pic din zarva oamenilor… e privelistea aceea perfecta in fata careia zici amin, inchizi ochii si visezi.

Locul asta a inceput sa aiba alta insemnatate pentru mine de anul trecut cand eu mi-am inceput ziua de nastere aici cu un frumos mesaj de “Bun venit A lu’Manole” si cu un buchet superb de flori, surpriza pusa la cap de un om simpatic si Alexandra Soare.

Atunci a luat nastere oficial identitatea a ceea ce avea sa devina mai tarziu blogul asta… de atunci sentimentul care defineste locul pentru mine este acasa. Sentimentul de acasa il poti simti si tu, pentru ca locul este atat de frumos amenajat cu atat de multe elemente marine, provencale si mediteraneene incat te cucereste inca de la primul pas. Apoi te cucereste ospitalitatea, privelistea, soarele care iti mangaie fata si esti deja ca intr-un vis. Dupa te cucereste o portie dementiala de scoici in vin (trebuie sa precizez ca sunt cele mai bune mancate vreodata) sau niste peste bun in saramura sau de ce nu un platou marinaresc asa, cu peste afumat, icre, scoici, zacusca de peste si multe alte nebunii.

Meniul este acelasi de la deschidere pentru ca sunt foarte multi oameni care au ramas cu gustul mancarii in minte si vin special pentru asta, si cand zic asta ma refer la distante mari de parcurs pentru o astfel de pofta. Si de ce nu, merita un drum pana la mare intr-o zi de duminica, sa incepi cu un pahar de spumant si sa continui apoi cu un Sauvignon Blanc sau Chardonnay, de ce nu. Orice ai alege din meniul lor nu vei fi dezamagit, pentru ca lucrurile sunt simple, nu au un Chef bucatar renumit, au niste oameni bine pregatiti care au misiunea sa iti creeze o experienta, sa redea gustul mancarii autentice, gustul de acasa si sa ai savoare in farfurie. Nu trebuie sa puna artificii in farfurie si nici sa faca fine dinning si nici macar nu isi accepta denumirea de restaurant de lux pentru ca ei vor doar sa redea omului autenticitatea locului prin priveliste, gust, savoare si deconectare pret cat stai la ai.

Mie imi place foarte mult locul pentru ca ma incarca mereu cu energie, ma face mereu sa visez si sa imi fac planuri in minte, sa ma bucur cu adevarat de cateva clipe, sa pun frana si sa respir. Este genul ala de loc din care nu ai mai pleca, daca as putea sa imi mut biroul acolo intr-un colt, sa stau toata vara sa scriu articole frumoase, sa beau spumant si sa ma bucur din cand in cand de o cafea buna, de paste cu fructe de mare si scoici in sos de vin?! – Da! as putea trai asa o vara intreaga, oare primesc chiriasi?!

Aaaaa… de precizat ar mai fi ca din aprilie 2016 Bacaro are un frate mai mic, Bacaro 2 pe numele lui de scena, care pe langa cele bune din meniul lor clasic au si niste combinatii bune de pizza si paste, dar un design diferit, insa la fel de superb, asa ca atunci cand sunati ganditi-va ce loc va alegeti la masa, stiu ca va e greu… la tatii ni-i greu.