de umblat

LacertA- povestea unei crame!

Eram “datoare” sa povestesc un pic despre o crama foarte draga mie si despre un om de la care am invatat foarte multe, Lacerta cu al ei Mihai Banita.

Imi e atat de drag acest loc, in primul rand prin frumusetea lui, apoi pentru ca unul din vinurile mele preferate e de aici si dupa pentru ca a fost prima crama vizitata de mine si e aceeasi treaba ca la iubire, “prima iubire nu se uita niciodata”…

Cum am ajuns eu aici si de ce tot revin va povestesc in cele ce le voi scrie. Era vara anului 2015 cu o zi inainte de ziua mea si iubitul meu ma punea sa conduc pe un drum necunoscut intr-o dimineata ploioasa, pe un drum de tara care parea ca se va infunda. Moment in care eu am decis ca pana aici, ori mergem pe alt drum, ori imi zici unde trebuie sa ajungem, bineinteles ca nu am aflat si mai bine ca nu am stricat povestea; despre asta ar fi multe de povestit, dar alta data. Incheind succint, asa am ajuns la LacertA unde tot ce era in fata ochilor mei era doar vie, o vie superba, via aia pe care mi-o imaginam de luni de zile de cand pasiunea mea pentru vin se accentua.

LacertA este o crama noua, mica, cu investitie austriaca si ceva bani din fonduri. Au 75-80 km de podgorie care se intinde de la Ploiesti pana aproape de Ramnicu Sarat, anual proceseaza in jur de 600 tone de struguri.

Perioada lor de recoltare este intre 10 septembrie-1 noiembrie, in functie de fiecare soi in parte. Produc 6 vinuri albe si 6 rosii, 70% productie de vin rosu, pentru ca unt in Dealu Mare si specificul, clima si terroir-ul este pentru vin rosu. Isi limiteaza productia la 6/7 tone la hectar, acest lucru se face prin taierea ciorchinilor in verde si astfel rezulta calitatea vinului, practic controleaza ceea ce tu vei bea apoi si vezi exclama ca “da, domne, e foarte bun”

Mai jos o sa ma rezum la niste informatii succinte despre productie si altele:

  • procesarea materiei prime se face in tancuri de inox, in total 52 de tancuri care au de la 3000 de litri pana la 19.000 de litri.
  • se vinifica separat fiecare soi din fiecare parcela astfel incat sa se poata gandi un pret corect pentru calitatea care rezulta.
  • cisternele au perete dublu pentru a putea controla temperatura de fermentare, la 20 grade maxim cel alb, la 30 grade maxim cel rosu.
  • strugurii albi ajung intr-o presa pneumatica are un nivel de oxidare minima, iar in cazul strugurilor albi  se realizeaza fermenatarea lichidului fara boaba de strugure. La vinul rosu fermenatrea se face cu tot cu fruct care transfera de fapt culoarea mai apoi in vin (rosu).
  • fermentarea trebuie facuta in vase care sa nu aiba gol de aer, daca scade cantitatea, atunci se muta intr-un vas adecvat astfel incat sa nu fie influentata fermenatarea de un gol de aer, acest lucru se face atat in cazul tancurilor cat si al butoaielor.
  • filtrarea vinului se face printr-o sita cu o porozitate mai mica ca o celula de drojdie.
  • pentru vinurile rosii maturarea se face in butoi de stejar (momentan lucreaza cu 5 furnizori de butoaie de stejar- romanesc, unguresc, american, austriac si frantuzesc) unde se realizeaza transferul de arome din doaga. Oxigenul care trece prin porozitatea vasului este si el un factor importamt in maturarea vinului. Butoaiele sunt inscriptionate diferit, detin informatii despre tipul de stejar, nivelul de ardere, originea lemnul si la a cata folosire este butoiul- mie una mi s-a parut fascinant.  Costul unui baric este intre 350-600 euro si se foloseste de obicei cam de 3 ori. Cumva, in costul unei sticle de vin, 1 euro este dat doar de la investitia pentru butoi necontand daca este bun sau nu vinul.
  • linia lor de imbuteliere umple 1500 de sticle pe ora. Fiecare sticla este clatita inainte de imbuteliere, umpluta cu lichidul zeilor si apoi pecetuita cu un dop de pluta. Etichetarea se face doar atunci cand lotul iese in piata.
  • degustarea vinurilor la ei se face de 4 ori pe an de 4 persoane care dau punctele vinul respectiv, iar apoi totul se aduna si da rezultatul.

img_7431

Nu va ramane decat sa dati un telefon pentru a va programa o vizita si sa faceti un drum pentru o degustare.

Drumul e foarte frumos, prin podoriile din Dealu Mare, dar si foarte usor de parcurs din Bucuresti, si nu va rezumati sa mergeti doar o data. Eu una am facut drumul asta vara, primavara si toamana si l-as mai face de sute si sute de ori.